Doi morți și trei răniți în urma coliziunii unui autocar cu un autoturism. Circulație restricționată pe DN2
Două persoane au decedat, marţi, în urma unui accident rutier produs pe DN 2, în zona localităţii ialomiţene Moviliţa.
Circulaţia a fost restricţionată pe un sens şi se desfăşoară pe un singur fir
Conform Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă Ialomiţa, în eveniment au fost implicate un autoturism şi un autocar, în cele două autovehicule fiind în total 18 persoane.
În urma impactului, două persoane care au rămas blocate în autoturism au suferit răni grave, iar echipajele medicale au declarat decesul.
De asemenea, trei dintre persoanele aflate în autocar, conştiente, cooperante şi neîncarcerate, au fost evaluate a locul solicitării. Ulterior, o persoană a fost transportată la Spitalul Municipal Urziceni, celelalte două refuzând transportul, arată sursa citată.
Centrul Infotrafic din cadrul Poliţiei Române a anunţat că circulaţia a fost restricţionată pe un sens şi se desfăşoară pe un singur fir, alternativ, prin dirijarea poliţiştilor.