Doi polițiști s-au prezentat la domiciliul lui Adrian Năstase, fostul premier urmând să fie examinat medical: O ambulanță a fost chemată
UPDATE 1: O ambulanță a fost solicitată la domiciliul lui Adrian Năstase.
Doi ofițeri de la Poliția Capitalei s-au prezentat, miercuri seară, la domiciliul lui Adrian Năstase din strada Zambaccian, urmând ca fostul premier să fie examinat medical, așa cum este procedura înainte de ducerea în penitenciar, arată Mediafax.
Adrian Năstase urmează să fie încarcerat la Penitenciarul de maximă siguranță Rahova, după ce a fost condamnat definitiv la doi ani de închisoare cu executare în dosarul „Trofeul Calității”.
În acest dosar, Adrian Năstase este acuzat că a strâns fonduri ilegale pentru campania sa la președinție, prin inițierea unui simpozion organizat de Inspectoratul de stat în Construcții.
Astfel, banii strânși, circa 1,6 milioane de euro, au fost folosiți pentru finanțarea campaniei electorale a fostului premier.
Vezi AICI sentința dată în cazul fostului premier Adrian Năstase.