Dolj: Un muncitor a fost decapitat de către un coleg care încerca să-l salveze de sub un mal de pământ cu un excavator
Un muncitor a fost decapitat, marți, de către un coleg care încerca să îl salveze de sub un mal de pământ cu ajutorul unui excavator, scrie Mediafax.
Incidentul a avut loc în localitatea doljeană Poiana Mare, când un mal de pământ a surprins doi muncitori care încercau să branșeze o conductă la o adâncime de doi metri și jumătate.
Colegii celor doi muncitori au sărit imediat în ajutor încercând să-i scoată de sub malul de pământ, însă unul dintre ei, craioveanul Dumitru Nicolete, de 25 de ani, a fost decapitat de cupa unui excavator în timpul manevrelor de salvare.
Cel de-al doilea muncitor, din județul Gorj, a fost salvat și dus la Spitalul de Urgență din Craiova.
În acest caz se fac cercetări pentru ucidere din culpă şi vătămare corporală din culpă.