Dorel face ravagii în Brăila: Cum a avariat cu smoală 11 mașini
Mai multe mașini parcate pe un bulevard din Brăila au fost grav avariate după ce angajații unei firme de construcții au uitat să închidă robinetul unei autoutilitare, iar smoala din ea s-a scurs peste autoturisme.
Mașini avariate cu… smoală
11 mașini parcate pe Bulevardul Dorobanţilor din Brăila au fost avariate astfel cu smoală și pagubele sunt de mii de lei, informează Observator News.
Picăturile de smoală s-au întărit și acum proprietarii, evident furioși, vor ca vinovații să rezolve problema.
Angajații aceleiași firme au încercat să curețe alte mașini parcate acolo, dar au făcut-o impropriu, așa că acestea au rămas cu multe zgârieturi.
Poliția a început cercetările pentru a stabili cine trebuie să plătească pagubele.