Dosar penal în Vaslui după ce un elev de 11 ani ar fi fost agresat de mama unui coleg, o femeie de 42 de ani
Un elev de la o școală din comuna Zăpodeni, județul Vaslui, ar fi fost agresat în sala de clasă de mama unui coleg, astfel că oamenii legii au deschis un dosar penal, transmite Agerpres.
Dosar penal în Vaslui după ce un elev de 11 ani ar fi fost agresat de mama unui coleg
„La data de 4 noiembrie, Poliţia municipiului Vaslui a fost sesizată telefonic de către un bărbat din localitatea Măcreşti, comuna Zăpodeni, cu privire la faptul că, la data de 2 noiembrie 2022, fiul său, în vârstă de 11 ani, ar fi fost agresat în timp ce se afla la unitatea de învăţământ pe care o frecventează, în timpul orelor de curs. Odată cu sesizarea a fost indicat şi un prezumtiv autor, o femeie de 42 de ani, din localitatea Unceşti, mama unui coleg de şcoală”, a spus purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliție Județean Vaslui, Bogdan Gheorghiță.
„În cauză sunt efectuate cercetări pentru stabilirea împrejurărilor în care s-a produs fapta sesizată şi dispunerea măsurilor legale, fiind deschis dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de lovire sau alte violenţe”, a mai precizat reprezentantul IPJ Vaslui.
Reprezentanții Inspectoratului Școlar Județean Vaslui au deschis la rândul lor o anchetă în acest caz.