Dosarul analizelor fictive: 22 de persoane, printre care administratori de laboratoare, arestate preventiv pentru 29 de zile

Publicat: 31 03. 2013, 10:56

22 de persoane, medici și asistente au primit mandate de arestare preventivă dosarul analize fictive. Printre cei care vor sta după gratii 29 de zile se numără și patronii a două laboratoare medicale. Decizia instanței nu este însă definitvă, ea putând fi atacată cu recurs.

Restul persoanelor implicate în acest dosar vor fi cercetate în stare de libertate. Suspecții au primit însă interdicția de a părăsi țara. Decizia nu este una definitivă, ea putând fi atacată cu recurs la Curtea de Apel București.

Acuzațiile anchetatorilor sunt de fals intelectual și uz de fals, luare și dare de mită dar și înșelăciune cu consecințe deosebit de grave. Printre persoanele cercetate în stare de libertate se numără cardiologul Sergiu Barsan, dar și Viorel Ordeanu, medic de laborator la clinica Uromed.

Mii de interceptări telefonice au fost făcute în acest dosar. Din referatul procurorilor reiese că medicii şi asistentele vorbeau codificat şi au acţionat în complicitate cu angajaţii celor două laboratoare de analize  implicate.

Asistentă: Acuma doamna doctor ştiu că ne zicea până în 1. Nu ştiu să văzic exact, până la cât…

Şofer: Să văd să vorbesc cu el şi să văd ce… eu am schimbat ceva bani astăzi dar are de dat comisioane la medici şi nu ştiu cât îi mai rămân.(…) 115-120 de milioane să le dea la medici! Comisioane pe probe. Ştii?

Asistentă: Da

Asistentele medicale şi medicii implicaţi aveau o denumire specială pentru reţetele false.

Asistenta medicului Sergiu Bîrsan : Mamă, fii atent. Când mai îmi aduci bomboanele din astea de băgat aici…

Şef laborator: Îhî!

Asistenta medicului Sergiu Bîrsan: Dacă nu are stradă, număr, sector, le-am respins automat. (…) Şi plus că nu îmi scrie: pensionar 1 sau 2. N-am de unde să-i ghicesc. (…) Pe ăştia i-am mai avut odată.

Şef laborator: Bine, vino cu ei să vorbim aici.

Doctorii implicaţi sunt acuzaţi că au emis aproximativ 14.000 de buletine de analize fictive. Mii de pacienţi s-au ales cu reţete emise pe numele lor, deşi aceştia nu au fost la medic. Iar alţii, deşi erau bolnavi, au fost diagnosticaţi greşit, pentru că rezultatele analizelor erau fie puse fictiv, fie erau eronate.