Două maşini au fost făcute scrum într-o parcare din Brăila. Focul ar fi fost pus intenţionat
Posibilă răzbunare în stil mafiot la Brăila. Două autoturisme care aparţineau unui bărbat de 42 de ani au fost incendiate intenţionat într-o parcare.
Două autoturisme incendiate în Brăila
Focul a afectat şi o altă maşină din apropiere. Valoarea prejudiciului cauzat este de 17.000 de euro. Celalalt autoturism aparţine unei societăţi comerciale. Poliţiştii au demarat o anchetă în acest caz.
Pompierii au intervenit cu două autospeciale de stingere cu apă şi spumă pentru lichidarea unui incendiu la două autoturisme aflate într-o parcare pe strada Bărăganului din municipiul Brăila, potrivit ISU Brăila.
Maşinile au ars în proporţie de 50, respectiv 90%.
Cauza probabilă care a dus la producerea incendiului a fost acţiunea intenţionată sau din culpă a unei persoane neidentificate la locul intervenţiei.
Poliţiştii din cadrul Biroului Investigaţii Criminale fac în continuare cercetări pentru stabilirea cu exactitate a situaţiei, în cadrul unui dosar penal deschis pentru distrugere.