Două persoane au fost reținute la Timișoara, fiind suspectate de asociere la un grup care făcea trafic de droguri de risc

Publicat: 04 06. 2014, 18:01
Foto: StirileProtv.ro

Polițiștii au reținut două persoane din cele zece aduse la audieri, miercuri, în urma perchezițiilor făcute la Timișoara.

Cele două persoane reținute pentru 24 de ore sunt suspectate de apartenenţă la o grupare care ar fi introdus şi comercializat în România, lunar, aproximativ cinci kilograme de cannabis, scrie Mediafax.

Investigațiile au fost începute din vara anului 2013, cinci membrii, incluzând și liderul, fiind deja arestați preventiv în acest caz.

Totodată, din cercetări a reieşit că gruparea ar fi acţionat în perioada 2013 – 2014, pe mai multe paliere, liderii fiind cei care ar fi organizat şi efectuat transportul drogurilor din Spania.