Două trenuri plecate duminică din Timișoara spre Mangalia… erau încă pe drum luni după-amiază! ”S-a dat apă, care cum a putut să ia. A dat un bidon de apă la 40 de elevi”
Două trenuri, care au plecat duminică din Timișoara spre Mangalia, nu ajunseseră nici luni după-amiază la destinație, potrivit digi24.ro.
Așadar, ploaia torențială căzută în ultima zi a săptămânii trecute peste sud-vestul țării a dat peste cap traficul feroviar din țară. Cele două garnituri au pornit la 17:30, respectiv 19:30 din Timişoara, dar s-au oprit la Drobeta Turnu-Severin. Trenurile au fost întoarse apoi, împreună, la Lugoj de unde să îşi continue drumul pe altă rută.
„S-a dat apă, care cum a putut să ia. Nu au dăt nimănui. Câte un bax de apă la un vagon. În vagonul alăturat sunt 40 de elevi. Un vagon! A dat un bidon de apă la 40 de elevi. Am încercat să sun la SMURD la Făget, să aducă cineva de mâncare. Între timp am plecat de acolo şi nu au reuşit să vină. Oamenii sunt foarte agitaţi. Nimeni nu spune nimic. Dau din umeri, nu sunt nici ei informaţi. La Făget ne-am oprit iar, a plecat locomotiva, nu avea apă. Au umplut locomotiva cu bidoane de 2 litri de apă. Ne-a spus conductorul”, a spus Iosif Szabo, un călător.
Călătorii și-au reluat drumul abia luni dimineață. Până la destinație, mai aveau de parcurs 10 ore.
„Ca urmare a opririi circulației în județul Mehedinţi, CFR Infrastructură a dispus plecarea trenurilor de călători. Trenul fost rerutat pe o rută ocolitoare, necesită întoarcerea pe o secțiune mare de traseu, urmându-și apoi traseul spre litoral. CFR Călători a dispus regionalelor să ofere asistenţă călătorilor din tren în stațiile Simeria, Craiova şi Bucuresti. Chiar şi Constanța, dacă va mai fi cazul, în momentul sosirii la destinația finală”, a spus Adrian Vlaicu, purtătorul de cuvânt al CFR Călători.