Dragnea, atac fără precedent la adresa lui Ponta: Nu știe în ce s-a băgat

Publicat: 05 02. 2018, 16:46

Schimbul de replici dure dintre Liviu Dragnea și Victor Ponta continuă. După ce fostul premier a cerut ca șeful PSD să demisioneze dacă se dovedește că Ponta nu l-a denunțat la DNA și a promis că va demisiona, la rândul lui din Parlament și se va retrage din viața politică dacă procurorii vor demonstra contrariul, Dragnea a spus că nu discută nici cu turnătorii, nici cu șantajiștii, informează Știripesurse.ro.

”Mie nu îmi place să conversez nici cu tunătorii, nici cu șantajiștii. Cererea pe care a tilcuit-o la sflatul celor două prietene pe care le are la DNA este, de fapt, o plângere penală. Denunțul public făcut la hotnews poate fi citit de toată lumea. E vorba de conținutul acelei declarații. Nu știe în ce s-a băgat”, a spus Liviu Dragnea.

Fostul premier a declarat că va solicita DNA să îi fie precizată calitatea în care a fost audiat în dosarul lui Liviu Dragnea. Asta după ce șeful PSD l-a acuzat că este unul dintre denunţătorii din dosarul său.