Drum ținut drept muzeu. O bucată de autostradă este păstrată neatinsă de roţile maşinilor. Este vorba de un segment al autostrăzii A1, Lugoj-Deva, care nu poate fi deschis din cauza unei chichiţe avocăţeşti. Cei 15 kilometri nu pot fi daţi circulaţiei până când nu se finalizează tot lotul contractat, pentru că în contract nu a fost prevăzută recepţia parţială a lucrărilor, informează B1 TV.
Incredibil dar adevarat. Autoritatile nu sunt în stare să facă o recepție parțială pe un drum care este deja construit. Astfel, deşi este gata un tronson de 15 km din autostrada Lugoj-Deva, şoferilor nu le este permis accesul pentru că în contract nu sunt specificate recepţiile parţiale ale lucrărilor. Bucata de autostradă este păstrată neatinsă. Asta deşi Ministrul Transporturilor, Sorin Bușe, se lauda în urmă cu o lună că șoferii vor putea circula pe acest drum.
”Pe 15 decembrie vor fi dați în folosință 15 kilometri de autostradă pe lotul 2 Lugoj-Deva și o să mai fie 3 kilometri la A3. Este aglomerație foarte mare, mai trece și trenul câteodată și se blochează de multe ori. Dacă deschidem acest tronson putem oferi o altă alternativă în cazul în care se produce un accident sau un blocaj oamenii să poată ajunge în nordul orașului pe acea variantă folosind șoseaua de centură”, spunea Sorin Bușe.
Segmentul de autostradă ar face joncţiunea cu cei aproape 150 de kilometri redaţi traficului de pe autostrada Lugoj şi până la Nădlac, la graniţa cu Ungaria. Dacă nu va fi inaugurat până la sfârşitul lui 2016, România va trece la bilanţul pe acest an, zero kilometri noi de autostradă.