DSP, eroare gravă. O persoană care nici măcar nu se testase, confundată cu alta, confirmată cu COVID-19 (VIDEO)

DSP, eroare gravă. O persoană care nici măcar nu se testase, confundată cu alta, confirmată cu COVID-19 (VIDEO)
FOTO SIMBOL: Hepta.ro / Zuma Press / Nicolas Maeterlinck

Un bărbat din Galați a fost anunțat prin SMS că este infectat cu SARS-COV-2, deși nu făcuse niciodată testul.

Răzvan Postolache este românul care a primit bizara înștiințare pe telefonul mobil. Ela oferit mai multe informații pe marginea acestui subiect, pentru B1 TV.

„În SMS-ul respectiv, venit de la un număr scurt, eram înștiințat la ora 22:36, că am fost testat pozitiv și că trebuie să stau în casă. Dacă se agravează simptomele, oricare ar fi fost ele, să iau legătura cu medicul de familie.

Este vorba despre incompetență, despre felul în care sunt folosite datele noastre personale. Cineva știa că eu mi-am făcut analizele dimineață și la ce companie. De asemenea, este vorba despre faptul că DSP-urile raportează și trimit cu nonșalanță astfel de avertismente la orice oră din zi și din noapte. Probabil, ‘random’, dacă eu nu am făcut niciun test COVID”, a declarat gălățeanul pentru B1 TV.

DSP i-a confirmat abia peste câteva ore că nu este persoana infectată cu COVID-19, înștiințată prin SMS

Direcția de Sănătate Publică s-a mișcat din nou lent pentru clarificarea situației, atrage atenția românul, fals înștiințat prin SMS.

„Am vorbit și la Direcția de Sănătate Publică, unde când am le-am spus că am fost înștiințat cu privire la acest lucru, mi-au spus să stau în casă, că voi fi contactat peste 3 zile, că sunt ocupați. Eu le-am spus din start cănu mi-am făcut niciodată testul. Au fost surprinși, le-au luat vreo 2-3 ore să-mi comunice că da, nu figurez la ei ca fiind testat pozitiv”, a mai declarat Postolache.

Dacă mesajul era adresat altei persoane, înseamnă că, cel mai probabil, aceasta reprezintă un mare risc de infectare pentru cei din jur.

Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`