După vacanţa de o săptămână, elevii din clasele primare şi preşcolarii revin, luni, la cursuri

Publicat: 06 11. 2017, 10:04

Elevii din învăţământul primar, dar şi grupele din învăţământul preşcolar revin, luni, la cursuri, după ce au avut vacanţă în săptămâna 28 octombrie – 5 noiembrie, potrivit Mediafax.

Aproximativ 2,3 milioane de elevi şi preşcolari sunt înscrişi în anul şcolar 2017-2018, dintre care 165.000 în clasa pregătitoare, peste 400.000 la grădiniţă şi 170.000 de elevi în clasa a V-a.

Următoarea vacanţă a elevilor este cea de iarnă, care va avea loc între 23 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018. Până atunci, însă, ei vor beneficia de alte două zile libere, pe 30 noiembrie, de Sfântul Andrei, şi 1 Decembrie, când se celebrează Ziua Naţională a României.