Eforie Nord: Parcul de distracţii unde un tânăr a murit electrocutat, închis până la terminarea anchetei
Parcul de distracţii din Eforie Nord, unde un tânăr de 17 ani s-a electrocutat, luni, şi a murit apoi la spital, a fost închis până la finalizarea cercetărilor.
Autoritățile au deschis în acest caz un dosar pentru ucidere din culpă, informează Mediafax. Administratorul parcului de distracţii a fost audiat, marţi, şi a prezentat documentele firmei, iar anchetatorii nu au descoperit nimic în neregulă cu acestea.
Până la încheierea cercetărilor, parcul de distracţii din Eforie Nord a fost închis.
Ancheta este în plină desfăşurare, iar mai mulţi experţi tehnici încearcă să stabilească ce anume s-a întâmplat încât a dus la electrocutarea tânărului respectiv.
Medicii legişti au efectuat necropsia şi au confirmat că tânărul a murit electrocutat.
Autoritățile au precizat că de marţi au fost luate la verificat toate parcurile de distracţii de pe litoral pentru a se vedea dacă sunt nereguli şi dacă reprezentanţii acestor unităţi de agrement avertizează consumatorii în privinţa riscurilor la care expun.