Eforie, singura stațiune de pe litoralul românesc care are aplicație pentru mobil
Eforie este singura staţiune de pe litoralul românesc care şi-a făcut aplicaţie pentru mobil și care este gratuită pentru platformele android şi iOS, informează Digi 24.
Simplă şi cu o interfaţă prietenoasă, aplicaţia oraşului Eforie oferă date despre evenimente, vreme şi informaţii despre locurile de vizitat de pe litoral și deja de la o lună de la lansare are câteva sute de instalări.
Dezvoltatorul aplicaţiei a lucrat mai bine de o lună pentru a realiza soft-ul, pentru care nu a cerut niciun ban. În schimb, administraţia locală s-a obligat, printr-un contract, să achite, lunar, dezvoltatorului, 700 de lei.
”A apărut ca o urmare a numărului ridicat de utlizatori ai internetului mobil. În momentul de faţă, din analiza pe care am făcut-o, cam 50% din cetăţeni utilizeză în acest momentul internetul mobil. Şi am considerat că este o metodă prin care putem să ne promovăm mult mai bine”, declară Cecilia Creţu, reprezentatul Primăriei Eforie.
”În anii care vor veni, toate administraţiilor vor înţelege necesitatea de a comunica. Şi comunicare ar trebui adaptată tehnologiei actuale. Noi avem o platforăm pre-codată, asta ne ajută să construim funcţiile aplicaţiei fără să lucrăm de la zero pentru fiecare în parte”, spune Sorin Muflic, dezvoltatorul aplicaţiei.
Aplicaţia este actualizată zilnic de it-işti pe baza informaţiilor venite de la Primăria Eforie.