„Ei doar citesc şi se consideră informaţi, văzându-şi liniştiţi de weekend-ul prelungit”. Traian Băsescu, revoltat pe toți politicienii din România
În urma inundațiilor care au făcut prăpăd în țară în ultima perioadă, Traian Băsescu a avut un mesaj dur pe pagina sa de Facebook la adresa politicienilor.
Fostul președinte al României se declară dezamăgit de lipsa de interes a șefului statului, a ministrului și a tuturor politicienilor care își văd în continuare de weekendul prelungit, fără să le pese de situația țării.
„Un început de vară cu vreme capricioasă. Inundaţii în mai toate zonele ţării, furtuni, grindină, culturi agricole distruse, acoperişuri smulse de vijelii, alunecări de teren, case, păduri, stâlpi de electricitate şi livezi puse la pământ, sate izolate. Nu Preşedinte, nu Premier, nu miniştri, nu politicieni printre oamenii loviţi de natură. Ei doar citesc şi se consideră informaţi, văzându-şi liniştiţi de weekend-ul prelungit”, a Traian Băsescu pe Facebook.
Traian Băsescu punctează și faptul că politicienii nu mai fac ca înainte, atunci când aveau diferite acțiuni prin care strângeau ajutoare pentru cei aflați în nevoie.
„De frica acuzaţiilor DNA că ar putea obţine foloase necuvenite în voturi, ceea ce le poate aduce închisoare, politicienii nu au mai bătut pe la porţile patronilor pentru a strânge ajutoare pentru cei aflaţi în necaz, fie că este vorba de pături, conserve, pâine, apă minerală, ulei, zahăr, haine, încălţăminte sau materiale de construcţii. Chiar dacă aceste gesturi erau făcute uneori demonstrativ, ele erau extrem de utile sinistraţilor. Părem o naţiune căreia parcă nu-i mai pasă de necazurile amărâţilor loviţi de furia naturii. Sau poate aşteptăm să-i vedem pe procurori în cizme de cauciuc împărţind apă şi conserve în zonele sinistrate ? Ei, cu siguranţă, n-ar face-o pentru voturi, dar nici nu le pasă de sinistraţi, pentru simplul motiv că ei sunt bugetari numiţi şi nu aleşi prin vot. Legătura între votant şi politician este însă una care trebuie să se manifeste în primul rând atunci când oamenilor le este greu, iar acum, oamenilor afectaţi de inundaţii le este tare greu. Şi de ce să n-o recunoaştem, dacă oameni politici nu sunt, nici televiziuni nu prea sunt în satele calamitate şi printre oamenii aflaţi în necaz. Ceva este în neregulă cu noi, dar şi cu instituţiile noastre”, a mai scris fostul președinte Traian Băsescu.