Eibenthal, satul din România unde nu se fură: Localnicii lasă dimineaţa banii la poartă, într-o plasă, şi seara găsesc cumpărăturile în sacoşă
În extremitatea sudică a judeţului Mehedinţi, unde trăieşte cea mai mare comunitate de cehi din România, cuvintele „hoţ“ şi „furt“ nu există. În satul Eibenthal, localnicii lasă banii în sacoşe şi seara, după ce se întorc de la câmp, găsesc pâinea în ele.
La Eibenthal nu există nici post de poliţie şi nici nu ar fi nevoie fiindcă nu se fură nimic. De altfel, în localităţile din Clisura Dunării infracţionalitatea este scăzută, localnicii care trăiesc în acest colţ al Mehedinţiului fiind oameni deosebit de liniştiţi.
Pentru că este o localitate izolată, maşina cu pâine vine de trei ori pe săptămână de la 20 de kilometri distanţă din Şviniţa. Aşa se face că potrivit unui obicei local, oamenii îşi agaţă plasele cu banii pentru pâine pe stâlpii din faţa caselor, iar şoferul potrivit indicaţiilor din bileţele lasă pâinea, şi după caz, şi restul de la bani în plase.
„Eibenthal este un sat de etnie cehă, nu ne furăm căciula unii la alţii şi acest obicei îl avem din 1996. Aprovizionarea cu pâine se face din comuna Sviniţa de la aproximativ 20 de kilometri, se distribuie de trei ori pe săptămâni, marţi, joi şi sâmbătă. Oamenii pun banii în plasă, nu aşteaptă să vină maşina, când vine şoferul îi pune pâinea şi omul şi-o ia când poate. Ei au găsit această metodă de a pune plasele agăţate pe stâlpi, din cauza faptului că maşina cu pâine vine când ei nu sunt acasă. Nu s-au plâns niciodată că li s-a furat ceva”, spune Victor Doscocil, primarul comunei Dubova, de care aparţine satul Eibenthal, şi el fiu al acestui sat, scrie Adevărul.
Şi preotul satului, Vaclav Masek, spune că garajul casei sale este mereu deschis, dar nu a fost vreodată călcat de hoţi
Localnicii vorbesc cu mândrie despre satul lor, unde nu a fost niciodată nevoie de intervenţia poliţiei.
„Suntem oameni liniştiţi, suntem siguri unul pe altul că nimeni nu fură”, spune o localnică.