El este cățelul care îi escortează pe luptătorii SIAS. Ce știe să facă (FOTO)

Publicat: 17 10. 2017, 16:05

Un câine polițist, pe nume Toi, a fost prezent marți la Instanța Supremă ca martor în cazul stăpânului său care a fost acuzat de terorism. Cățelul l-a escortat pe stăpânul său, alături de colegii de la forțele speciale, în numeroase misiuni.

„Este colegul şi partenerul meu de lucru, Toi, un ciobănesc belgian în vârstă de 2 ani si 3 luni”, a spus un luptător SIAS, potrivit Digi24.

Patrupedul este foarte bine pregătit, și drept dovadă, acesta a prins numeroși infractori. Stăpânul său susține că acesta îi simte pe cei care încalcă legea.

„Un suspect într-o stare vădită de ebrietate, un conflict spontan, care a fost imobilizat ales din mulțime și el și-a făcut treaba, imobilizându-l pe acel suspect dintr-o mulțime de 5-6 persoane”, a spus unul dintre luptătorii SIAS.

Stăpânul cățelului a precizat că îl ia în misiuni cu fiecare ocazie fiindcă „prezențaunui câine polițist descurajează foarte mult infractorii și în speță sunt mult mai calmi, mai liniștiți, mai chibzuiți în reacțiile lor”.