UPDATE // În urma publicării acestui material, Primăria Capitalie și primarul general Gabriela Firea ne-au transmis o serie de precizări referitoare la acest subiect, pe care le publicăm la finalul materialului. Practic, edilul dă asigurări că bucureștii nu vor avea de suferit în urma conflictului cu ELCEN.
Situaţie critică în Capitală! Bucureştenii ar putea rămâne fără apă caldă în maximum o lună din cauza unor datorii neplătite de Primărie, în valoare de peste 200 de milioane de lei.
Ovidiu Neacșu, partener fondator Sierra Quadrant, compania care este administratorul judiciar al ELCEN, subliniază, într-un comunicat de presă, că primarul general Gabriela Firea găsește bani pentru spectacole, reclame plătite la TV sau excursii pentru pensionari, însă nu și pentru plata datoriilor. Totul în contextul în care, spun reprezentanții Sierra Quadrant, ELCEN ar fi trebuit să încaseze prima această datorie ca să poată asigura livrarea agentului termic mai departe, către compania furnizoare, RADET.
“Oprirea apei calde în Capitală este o măsură extremă, pe care am încercat să o evităm în permanență. Am livrat agentul termic către RADET, deși ELCEN nu era plătită, sperând la nesfârșit că doamna primar Gabriela Firea va înțelege la un moment că responsabilitatea ei numărul unu o reprezintă calitatea vieții cetățenilor. Se pare că am fost niște naivi! Pentru ei, cetățeanul este o noțiune abstractă. Concrete sunt doar donațiile pentru biserici, reclamele plătite din bani publici la TV pentru niște companii de stat care toacă sute de milioane de lei lunar, excursiile pentru pensionari și alte astfel de acțiuni. După ce au distrus și falimentat RADET, ELCEN a devenit noua lor țintă. Este imposibil pentru o companie aflată deja în insolvență să presteze servicii pe gratis, acumulând datorii la rândul ei către furnizori și privând creditorii de șansa recuperării creanțelor. De aceea, probabilitatea ca ELCEN să oprească livrarea apei calde în maximum o lună este destul de mare”, a declarat Ovidiu Neacșu, potrivit comunicatului citat, potrivit G4Media.ro.
Potrivit reprezentanţilor aceleiaşi companii, dacă se va menţine decizia judecătorului sindic, din 2016, de deschidere a procedurii de faliment în cazul RADET, atunci, noile datorii s-ar putea adăuga la masa credală.
„Fără aceste sume, riscul ca ELCEN să intre în incapacitate de plată a materiei prime, a materialelor şi chiar a salariilor este aproape inevitabil”, a mai precizat administratorul judiciar.
ELCEN este producătorul de apă caldă și căldură pentru Capitală și de energie electrică, furnizată în sistemul național. RADET distribuie mai departe agentul termic către populație.
Precizări de la Gabriela Firea
ÎN URMA DECLARAȚIILOR PUBLICE ALE REPREZENTANȚILOR ADMINISTRATORULUIJUDICIAR AL ELCEN CU PRIVIRE LA POSIBILITATEA DE A FI SISTATĂ
FURNIZAREA AGENTULUI TERMIC ÎN BUCUREȘTI, PRIMĂRIA CAPITALEI FACEURMĂTOARELEPRECIZĂRI
Primăria Capitalei asigură bucureștenii că procesul de furnizare aapei calde se desfășoară normal, fără a fi pus în pericol deactuala situație juridică sau financiară a RADET si ELCEN.
Primarul General, Gabriela Firea:
“Am vorbit azi cu Doamna Premier Dăncilă și cu Domnul Ministru deFinanțe Teodorovici care m-au asigurat atât pe mine, ca primargeneral, cât și pe bucureșteni ca, sub nicio forma, Guvernul NU va fide acord cu sistarea apei calde acum, pe timp de vară, și a apei caldeși a căldurii, pe timp de iarnă, indiferent de sincopele juridice șifinanciare dintre Elcen si Radet.
Dincolo de declarațiile belicoase ale administratorilor ELCEN, atâtcel special cât mai ales cel judiciar, sistarea livrării agentuluitermic în Capitală nu este, oricum, o decizie la îndemâna celor careo cer din motive strict comerciale. Vorbim aici de infrastructuracritică, ce trebuie prin lege să aibă continuitate, asupra căreia NU se poate interveni.
Înțelegem că administratorul judiciar al ELCEN este o firmă careurmărește doar profitul, fiind interesată exclusiv de încasarea unorcomisioane cât mai mari și nu de calitatea vieții bucureștenilor.Dar trebuie să existe o limită dincolo de care nu se poate trece,limită pe care, din păcate, reprezentanții Sierra Quadrant odepășesc în mod sistematic.
Îi asigur pe toți bucureștenii că Primăria Capitalei nu va acceptasub nicio formă impunerea unor astfel de măsuri și că vaîntreprinde toate demersurile necesare pentru ca livrarea agentuluitermic să se facă fără probleme. În acest moment, suntem în plinproces de reparații și înlocuire a țevilor vechi, unele dintre elechiar de peste 50 de ani“.