ELCEN: Locuitorii din cartierul Colentina vor beneficia de apă caldă, în condiţii normale, în cel mai scurt timp. Lucrările de reparaţii și restul reviziilor, sistate începând de miercuri

ELCEN: Locuitorii din cartierul Colentina vor beneficia de apă caldă, în condiţii normale, în cel mai scurt timp. Lucrările de reparaţii și restul reviziilor, sistate începând de miercuri
Foto: telegrafonline.ro

Locuitorii din cartierul Colentina al Capitalei ar putea avea apă caldă în curând, după ce ELCEN a anunțat că, începând de miercuri, va sista lucrările de revizie la București Sud, potrivit unui comunicat de presă, citat de Mediafax.

"Pentru a veni în sprijinul locuitorilor racordaţi la sistemul centralizat de termoficare din Capitală şi pentru a sprijini RADET în alimentarea cu apă caldă, în condiţii normale, a tuturor consumatorilor casnici, ELCEN sistează lucrările de reparaţii şi renunţă la restul reviziilor planificate ale termoficării din Bucureşti Sud începând de miercuri, 15 iunie. În acest mod, conductele magistralei din Sud vor fi puse la dispoziţia Regiei pentru a tranzita energia termică produsă în CET Progresu, astfel încât locuitorii din cartierul Colentina, sectorul 2, să poată beneficia de apă caldă, în condiţii normale, în cel mai scurt timp", se arată în comunicatul citat.

Acest anunț vine după ce marți RADET a cerut ELCEN pornirea CET Grozăveşti până la finalizarea lucrărilor la CET Sud pentru alimentarea cu apă caldă în condiţii normale a tuturor locuitorilor Capitalei.

Săptămâna trecută, reprezentanţii RADET au anunţat că apa caldă a fost oprită în cartierele Colentina şi Pantelimon, după ce ELCEN a oprit funcţionarea CET Sud pentru efectuarea lucrărilor anuale de revizie.