Elevul cu ADHD din Piteşti s-a întors la şcoală: Părinții săi au prezentat o scrisoare medicală care arată că, din punct de vedere neuronal, copilul este sănătos
Elevul cu ADHD de la școala din Pitești, unde colegii de clasă au refuzat să intre la ore timp de trei zile din cauza lui, s-a întors la școală, informează Mediafax.
Asta după ce părinții elevului s-au prezentat la unitatea de învățământ cu o scrisoare medicală care atestă că, din punct de vedere neuronal, copilul este sănătos.
Informația a fost confirmată de directorul Şcolii "I.L. Caragiale" din Piteşti, Alin Vlad.
"A adus o scrisoare medicală, de la Spitalul Obregia, din care reiese faptrul că din punct de vedere neuronal este normal. Are doar anumite afecţiuni motorii. Referitor la diagnosticul de ADHD nu avem nicio înştiinţare în acest sens. Asta înseamnă că poate fi reintegrat perfect, ca un copil normal, rămânând doar acel certificat medical cu dizabilitate somatică. Atâta timp cât mama este prezentă cu el la ore, aşa cum am spus dintotdeauna, aceasta fiind elementul cheie în rezolvarea acestei probleme, totul este în regulă", a explicat directorul unității de învățământ.
Totodată, Alin Vlad a precizat că a fost informat de un avocat că în termen de 15 zile, școala trebuie să prezinte o soluție cu privire la modul în care se va asigura siguranța tuturor elevilor.
Și inspectorilgeneral al Inspectoratului Şcolar Judeţean Argeş, Dumitru Tudosoiu, a confirmat faptul că elevul se poate întoarce la ore.
"Prin discuţiile avute de noi, Inspectoratul Şcolar, cu directorul unităţii şi cadrele didactice, copilul este însoţit de părinte. Părintele a dorit ca în această primă săptămână să însoţească copilul, urmând ca de săptămâna viitoare să poată fi însoţit de către un profesor psiholog cu care copilul lucrează şi care îl va ajuta foarte bine să se integreze din punct de vedere comportamental. (…) În urma reevaluării, a reieşit că elevul a suferit nişte traume în copilărie, dar din punct de vedere al sănătăţii mintale este sănătos", a declarat Dumitru Tudosoiu, potrivit sursei citate.
29 de elevi din clasa a 7- a B de la Şcoala "I.L. Caragiale" din Piteşti au refuzat să intre, timp de trei zile consecutiv, la ore, susținând că nu pot învăța în aceeași clasă cu colegul lor care ar suferi de tulburarea de hiperactivitate cu deficit de atenţie și care i-ar agresa fizic și verbal.