Elevul olimpic din Bacău dispărut de acasă a fost găsit mort

Publicat: 26 04. 2014, 14:30

Elevul olimpic din Bacău dispărut la începutul lunii aprilie a fost găsit mort, trupul acestuia fiind observat plutind pe râul Bistrița, scrie Digi24.

Corpul neînsuflețit al lui Andrei Cobuz a fost observat de un paznic, sâmbătă, plutind pe râu. Băiatul a fost recunoscut după haine și semnalmente, identitatea sa fiind confirmată de buletinul pe care îl avea asupra sa.

Trupul tânărului de 18 ani a fost dus la Institutul de Medicină legală pentru efectuarea necropsiei.

Băiatul a dispărut de acasă pe 2 aprilie, ultimul semn pe care l-a lăsat fiind un mesaj trimis unui coleg de clasă pe care îl întreba ce notă a luat la un test la matematică. Tânărul și-a închis în cele din urmă telefonul și nu a mai putut fi găsit.