Elodia, scrisori suspecte către amant înainte de dispariție: „Vreau să mă baţi, pentru că asta merit, pentru că sunt cea mai mare idioată de pe faţa pământului”
Noi scrisori ale Elodiei către amantul său au fost publicate de jurnaliștii de la Ring. În rândurile scrise iubitului ei de la SPP, Elodia spune că vrea ca acesta să o lovească.
„Da, vreau să mă baţi, pentru că asta merit, pentru că sunt cea mai mare idioată de pe faţa pământului”, susținea avocata.
„Te-ai gândit că poate nimic nu e întâmplător, nici faptul că ne-am întâlnit în viaţa asta, nici faptul că simţim uneori ce simţim. (…) Poţi să mă baţi de să mă omori, că tot nu mă abţin…”, scria Elodia într-o scrisoare către Ilie Cristian, pe 26 august, cu trei zile înainte de dispariție.
„Să nu te gândeşti la faptul că nu trebuia să facem acel lucru extrem pe care l-am făcut… Nici să nu te mai aud cu asta… Pur şi simplu, am descoperit cu stupoare, uimire şi şoc că acel lucru la limită, de care în mod normal mi-era jenă şi de care râdeam când auzeam că alţii îl practică, este felul în care eu mă simt bine pentru că tu te simţi bine… «Mă simt bine»… Ce aiurea… Sunt în extaz de fapt…:)))… Ştii că m-a durut maxilarul drept şi azi?…:)))… Şi faţa mea speriată la care te gândeşti tu mereu… Da… Păi, cum voiai să fiu când m-am trezit imobilizată şi plesnită???… Şi după ce câteva zile mi-ai sugerat că mă urăşti şi m-ai culpabilizat pentru stările tale??… Mă şi vedeam învineţită şi alergând în cămăşuţă prin hotel…:))))… Însă, baby, în ochii tăi am văzut altceva… Am văzut o nevoie puternică de mine. (…) Mai ştii ce mi-ai spus atunci?… Mi-ai spus că doar dacă mă loveşti mă ştii a ta…”, continuă avocata.
O a doua scrisoare din 28 august 2007 (chiar cu o zi înainte de dispariţie) conține detalii spectaculoase. Elodia vorbește despre plăcere și violență și îi spune iubitului ei să o bată pentru că merită.
„Să nu-mi spui ceea ce crezi că mi-ar face bine, ca mai apoi să mă arunci în cea mai neagră disperare… Ar fi insuportabil… Ar fi, nu ştiu cum să zic, ucigător… Aşa cum eu am făcut lucrurile acelea şocante nu ca să îţi fac ţie plăcere, ci pentru că aşa am simţit, ci pentru că aşa am simţit că vrem amândoi, poate de multă vreme… A fost ciudată împrejurarea în care s-au întâmplat toate şi poate de aceea mi s-a părut iniţial că vrei să mă pedepseşti, iar eu, după un moment de derută, am acceptat să faci asta, dar, ca o pedeapsă pentru care am fost atât de tâmpită încât am avut credinţa că m-ai vrut acolo, departe. (…) Asta a fost în mintea mea, baby, prima dată… Exact asta îmi spuneam când îţi vedeam chipul ăla descompus de furie (…) «Da, vreau să mă baţi, pentru că asta merit, pentru că sunt cea mai mare idioată de pe faţa pământului (…) pentru că am crezut că-mi place aşa» (…). La momentul iniţial, exact asta îmi spuneam când tu mă întrebai dacă vreau să mă baţi”, spunea Elodia.