Eugen Brădean şi un alt membru al Directoratului Hidroelectrica au fost revocaţi
Consiliul de Supraveghere al Hidroelectrica a aprobat vineri, „în unanimitate”, propunerea preşedintelui structurii de conducere, Remus Borza, de revocare a lui Eugen Brădean şi Ovidiu Agliceru din Directoratul producătorului de electricitate.
„Totodată, Consiliul de Supraveghere va analiza, în şedinţa din 28 octombrie, activitatea celorlalţi trei membri ai Directoratului şi va hotărî dacă le va prelungi mandatul care urmează să expire în 30 octombrie”, se arată într-un comunicat al Hidroelectrica.
Eugen Brădean, director de trading la Hidroelectrica, şi Ioan Mihăilă, membru în cadrul Consiliului de Supraveghere al companiei şi consilier al ministrului Constantin Niţă, au fost arestați joi, într-un dosar de mită privind vânzarea de energie în valoare de aproape 263 milioane euro.
Mihăilă este acuzat de dare de mită, iar Brădean de complicitate la luare de mită şi la dare de mită, potrivit DNA. (Detalii AICI)