Evaziune fiscală cu un prejudiciu de 3,1 milioane de euro, la o companie de protecție și pază care își desfășura activitatea în județul Dolj. Patronul a fost arestat preventiv în timpul anchetei.
Patronul unei firme de protecție și pază a fost arestat preventiv într-un dosar de evaziune fiscală cu un prejudiciu de 3,1 milioane de euro. Curtea de Apel Craiova a dispus arestarea preventivă și pentru administratorul companiei.
De asemenea, judecătorii au dispus plasarea sub control judiciar a contabilei. Decizia Curţii de Apel Craiova poate fi contestată în termen de 48 de ore de la pronunţare.
Instanţa a dispus arestarea preventivă pentru „evaziune fiscală în formă continuată (4 acte materiale, societatea Protect NPG), evaziune fiscală în formă continuată (5 acte materiale, societatea Protect NPG Pază), evaziune fiscală în formă continuată (5 acte materiale, societatea Protect NPG Intervenţii), stopaj la sursă în formă continuată (14 acte materiale raportat la societatea Protect NPG Pază), două infracţiuni de folosire, cu rea-credinţă, a bunurilor sau creditului de care se bucură societatea, într-un scop contrar intereselor acesteia sau în folosul lui propriu ori pentru a favoriza o altă societate în care are interese direct sau indirect în formă continuată (5 acte materiale – Protect NPG Pază şi Protect NPG Intervenţii), spălare de bani în formă continuată (5 acte materiale), bancrută frauduloasă”.
Ancheta de la Craiova vizează comiterea, de către 10 persoane, fizice și juridice, printre care şi un notar public, a mai multor infracţiuni economico-financiare. Între acuzații, procurorii au indicat evaziune fiscală și spălare de bani.
Potrivit procurorilor, prejudiciul cauzat în acest dosar ar fi de 15.906.813,40 lei (echivalentul a 3.123.985,21 euro). Conform datelor din anchetă, prejudiciul creat bugetului de stat este de 10.662.032 de lei (prin evaziune şi stopaj la sursă). Alți 5.244.781,40 lei reprezintă prejudiciul cauzat unor persoane juridice.