Eveniment tragic la Satu Mare: Un bărbat a murit spulberat de tren

Publicat: 11 08. 2017, 08:48
Foto: ziarbacau.ro

Un bărbat care se plimba pe calea ferată a fost spulberat de un tren între localitățile Medieșu Aurit și Apa, din Satu Mare, potrivit Actual MM.

În momentul în care a fost lovit în plin de trenul care circula pe ruta Baia Mare – Satu Mare, bărbatul nu era însoțit de nimeni.

Mai multe echipaje de Poliție și prim ajutor s-au deplasat la fața locului, dar din păcate bărbatul nu a mai putut fi salvat, rănile provocate de accident fiind incompatibile cu viața.

Potrivit autorităților, bărbatul a traversat calea ferată fără să se asigure.

O anchetă a fost deschisă în acest sens de către polițiști, varianta sinuciderii fiind luată și ea în calcul.