Evoluţia lui Gigi Becali în viaţa publică: Cum a ajuns de la comerțul cu blugi la Parlamentul European și apoi la închisoare (VIDEO)

Publicat: 22 05. 2013, 08:52

Gigi Becali a ajuns să fie cunoscut de către public în anul 2000, în momentul în care a reuşit să între în Consiliul de Administraţie al celui mai titrat club de fotbal din România- Steaua Bucureşti.

Câţiva ani mai târziu a intrat şi în viaţa politică, atunci când a preluat Partidul Noua Generaţie iar de-a lungul timpului a fost implicat în multe scandaluri, unul mai răsunător ca altul.

15 noiembrie 1989

Gigi Becali a apărut pentru prima dată intr-o fotografie în lumea fotbalului în anul 1989, alături de Gică Hagi, la finalul meciului România – Danemarca. În aceea perioadă, latifundiarul din Pipera era deja un apropiat al echipei Naţionale pe care o aproviziona în cantonamente cu alimente.

Un an mai târziu, după ce regimul comunist a căzut, averea lui Gigi Becali atingea 3 milioane de lei, bani proveniti din comerţul cu blugi.

1992

În 1992 Becali a început să cumpere terenuri în Pipera, pentru a-şi împlini visul de a avea o fermă mare cu multe oi în amintirea tatălui său. Iar pământurile s-au dovedit a fi mină cu aur mai târziu când preţurile au expoldat.

La un moment dat, Gigi Becali a făcut două schimburi de terenuri cu Ministerul Apărării, în suprafaţă totală de aproape 30 de hectare. Statul a fost prejudiciat cu aproape un milion de dolari.

1999

Şi pentru că îi placea sa fie în centrul atenției, Gigi Becali a reapărut în anturajul Stelei, cu ajutorul lui Victor Piţurcă, insa platea pentru apariţiile televizate.

ianuarie 2003

Ulterior, acesta a și preluat clubul sportiv de la Viorel Păunescu.

ianuarie 2004

Anul 2004 îl găsește pe Becali în politică. A preluat Partidul Noua Generaţie şi a candidat la alegerile prezidenţiale.

aprilie 2006

Însă tot fotbalul l-a făcut cunoscut în Europa. În 2006, Steaua a atins apogeul, când a ajuns în semifinalele Cupei Uefa.

În acelaşi an, Gigi a introdus notiunea de premiere în fotbal. Steaua se lupta pentru titlu cu Rapid și ca să îşi ajute echipa, Becali a vrut să-i motiveze pe adversarii giuleştenilor, jucătorii de la Gloria Bistriţa, după care a alergat cu o pungă de 150.000 de euro.

mai 2008

În 2008, Gigi Becali a fost trimis în judecată de DNA în dosarul „Valiza” în care a fost achitat patru ani mai tarziu. Atunci DNA Cluj a reţinut cinci persoane din anturajul lui Gigi Becali, care aveau asupra lor suma de 1,7 milioane de euro, destinată jucătorilor de la „U” Cluj ca să câştige meciul cu CFR Cluj, ajutând astfel Steaua în lupta pentru titlu.

aprilie 2009

Anul 2009 a fost unul dificil pentru Gigi Becali. Atunci acesta a fost arestat sub acuzaţia de lipsire de libertate în dosarul sechestrării de persoane și a ieşit din închisoare după 15 zile.

iunie 2009

Nici viaţa politică nu a fost neglijată de latifundiarul din Pipera. În iunie 2009 acesta a fost ales în Parlamentul European pe lista Partidului România Mare, alături de Corneliu Vadim Tudor. În 9 luni, Becali a vorbit în plenul Parlamentului European de cinci ori şi a depus un singur amendament.

decembrie 2012

La finalul anului trecut, acesta a demisionat din Parlamentul European şi a candidat pentru un mandat de deputat în Colegiul 25 din Bucureşti, din partea USL, ca membru al PNL. El a fost ales cu majoritate de voturi.

2013

În urmă cu trei luni, Gigi Becali a fost condamnat de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie la 3 ani de închisoare cu suspendare în dosarul lipsirii ilegale de libertate din 2009.

Decăderea lui Gigi Becali a avut loc însă pe 20 mai 2013 când Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie l-a condamnat la trei ani de închisoare în dosarul schimbului de terenuri cu MApN. Cu o zi înainte de aflarea sentintei, Becali a încercat să plece din ţară însă a fost oprit de poliţia de frontieră.

Ascensiunea și decăderea lui Gigi Becali

http://static1.mediadirect.ro/mediaplayer/manager/preloader.swf

Embed: