Exces de zel: O fetiță de 11 ani a fost luată pe sus de mascați și dusă la Poliție (VIDEO)
O copilă de 11 ani din Brăila a fost luată pe sus de mascați, împreună cu tatăl ei, și dusă la Poliție.
Deși tatăl fetei le spune autorităților că fata este minoră și nu o poate lăsa singură în stradă, jandarmii nu încetează, informează B1 TV. În ciuda ţipetelor sale disperate, copila este urcată în dubă. Adusă la sediul IPJ Brăila, fetei i s-a făcut rău și a fost nevoie de ambulanţă. Scenele șocante au fost filmate de un martor.
Nu se știe cine a coordonat acțiunea deoarece la aceasta au participat cadre de la Brăila și jandarmi din Constanța și cu toții pasează responsabilitatea dintr-o parte în alta.
O fetiță de 11 ani a fost luată pe sus de mascați și dusă la Poliție
#DIRECT_ONE_gfmjtl#
Gabriela Coman, director al Autorității pentru Protecția Copilului, a susținut că nu există nicio scuză și niciun motiv pentru care jandarmii ar fi putut face un astfel de gest și că fata are nevoie urgentă de un psiholog pentru că este evident că a suferit un șoc.
”Nu poate exista o scuză, un temei să comiți un asemenea abuz. Direcția pentru Protecția Copilului sper să se fi seizat. Fetița a suferit un șoc, se vede acest lucru, și are nevoie de un psiholog. Rudele trebuie sfătuite cum să se poarte pentru că șocul poate avea urmări.
Cred că Direcția pentru Protecția Copilului s-a sesizat. Dacă nu, o să le solicităm intervenția, astfel încât copilul să fie văzut de un specialist”, a declarat pentru B1 TV Gabriela Coman.