EXCLUSIV // Patru deținuți de la Spitalul Penitenciar Jilava au fost plasați în secția destinată exclusiv cazării și monitorizării medicale a cazurilor extrădate din zone cu risc epidemiologic crescut pentru coronavirus, spun reprezentanții unității într-un răspuns pentru B1.RO.
Dintre acestea, trei persoane au fost extrădate din zone fără risc ale Italiei, în timp ce o a patra a tranzitat statul italian anterior depunerii. Reprezentanții Penitenciarului-Spital Jilava spun că acestea au fost supuse triajului epidemiologic și testărilor specifice pentru Coronavirus, neprezentând simptomele specifice infectării cu virusul COVID-19. Probele recoltate au fost transmise către Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.
„Reiterăm faptul că persoanele extrădate provin din zone fără risc epidemiologic crescut pentru COVID-19 și sunt asimptomatice. Subliniem, totodată, importanța informării publicului din surse oficiale vizavi de problematica ridicată de noul Coronavirus, alături de precizarea expresă a faptului că în sistemul penitenciar nu sunt înregistrate, la acest moment, cazuri de suspiciune sau îmbolnăviri cu COVID-19”, mai spun reprezentanții Spitalului Penitenciar Jilava.
Răspunsul complet al reprezentanților Penitenciarului-Spital Jilava, la solicitarea făcută de B1.RO:
„Având în vedere măsurile dispuse la nivel național pentru limitarea și prevenirea posibilelor îmbolnăviri cu Coronavirus (COVID-19), precum și în contextul responsabilității asigurării custodierii, în condiții de siguranță, a unui număr considerabil de persoane private de libertate, vă comunicăm faptul că la nivelul Penitenciarului-Spital Jilava este pus în aplicare un plan de intervenție care stabilește măsuri de prevenție generală, măsuri de intervenție specifice deținuților extrădați din zone cu risc epidemiologic pentru COVID-19 și măsuri de intervenție în situație de criză.
Astfel, la nivelul unității a fost înființată o secție destinată exclusiv cazării și monitorizării medicale a cazurilor extrădate din zone cu risc epidemiologic crescut pentru COVID-19. Secția este situată într-un corp de clădire distinct, fiind eliminat orice risc pentru persoanele anterior internate. În prezent, în cadrul secției sunt cazate și monitorizate 4 persoane (3 persoane extrădate din zone fără risc, din Italia, 1 persoană care a tranzitat Italia anterior depunerii).
Acestea au fost supuse triajului epidemiologic și testărilor specifice pentru Coronavirus, neprezentând simptomele specifice infectării cu virusul COVID-19. Probele recoltate au fost transmise către Institutul de Boli Infecțioase „Prof. Dr. Matei Balș”.
Reiterăm faptul că persoanele extrădate provin din zone fără risc epidemiologic crescut pentru COVID-19 și sunt asimptomatice. Subliniem, totodată, importanța informării publicului din surse oficiale vizavi de problematica ridicată de noul Coronavirus, alături de precizarea expresă a faptului că în sistemul penitenciar nu sunt înregistrate, la acest moment, cazuri de suspiciune sau îmbolnăviri cu COVID-19”.