Explozia de la Crevedia: Comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu anunță că „fumul se îndreaptă spre Capitală” și sfătuiește populația „să închidă geamurile”

Publicat: 26 08. 2023, 21:05
Actualizat: 26 08. 2023, 21:31
Inquam Photos / Octav Ganea

Un nor de fum toxic rezultat în urma exploziei de la stația GPL din Crevedia se îndreaptă spre Capitală, a anunțat comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu, Andrei Corlan.

Într-o intervenție pentru Digi24 acesta sfătuiește populația „să închidă geamurile” după explozia de la Crevedia:

„Risc crescut cu pulberi în suspensie, PM10. Există o creștere de particule în Otopeni, Balotești, Buftea. Fumul se îndreaptă spre Capitală. Recomandam cetățenilor să închidă geamurile. Incendiul e în plină desfășurare. Sperăm să fie cât mai puține victime. În ceea ce privește creșterile, se observă o curbă de creștere care deocamdată nu e semnificativă. Trebuie să ne raportăm și la viteza vântului”, a declarat Andrei Corlan.