Explozie urmată de incendiu în județul Dolj. 70 de persoane au fost evacuate

Explozie urmată de incendiu în județul Dolj. 70 de persoane au fost evacuate
Foto ilustrativ: Profimedia

Un incendiu precedat de o explozie a izbcunit, joi seara, la anexa unei gospodării din județul Dolj, unde se aflau două butelii GPL.

70 de persoane evacuate

Incidentul a avut loc în comuna Ghindeni, județul Dolj. O butelie a explodat, iar 70 de persoane au fost evacuate din case, doar că 50 dintre ele au revenit ulterior. Pompierii ajunși la fața locului au reușit să lichideze flăcările, conform Ziare.com.

„La sosirea forţelor de intervenţie incendiul se manifesta la anexă, dar şi la gazul din două butelii de GPL (una de 700 l şi a doua de 1000 l). Imediat ce au constatat gravitatea incendiului au solicitat suplimentarea forţelor cu încă 4 autospeciale. Fumul dens este provocat de arderea unei cantităţi de ulei”, a transmis ISU Dolj.

Două persoane au avut nevoie de ajutor

Din cauza fumul dens, două persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, au primit ajutor la fața locului și au refuzat transportul la spital.

„Una din cele două butelii a explodat, iar cea de a doua ardea cu flacără redusă, fiind stinsă. Incendiul a fost în curtea interioară a proprietarului pe o suprafaţă de 150 mp şi acoperişul casei pe o suprafaţă de 100 mp. Un număr de 70 de cetăţeni au fost evacuaţi din zona incendiului. Datorită fumului dens două persoane au avut nevoie de acordarea primului ajutor, dar refuză să meargă la spital”, a precizat ISU Dolj.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`