”The Facebook Dilemma”, cea mai amplă investigație despre impactul rețelei sociale asupra vieții private va fi difuzată pe B1 TV, pe 1 ianuarie, de la ora 16:00 (VIDEO)
B1 TV difuzează în prima zi a anului 2020, documentarul “The Facebook Dilemma”, la ora 16:00.
Platforma media “FRONTLINE” prezintă ‘dilema Facebook’ – investigația cea mai aprofundată din SUA privind impactul rețelei de socializare asupra vieții private și a democrației.
Promisiunea Facebook a fost aceea de a uni lumea. Dar o serie de scandaluri recente – de la proliferarea de știri false și de dezinformare pe Facebook, până la eșecul companiei de a proteja milioane de utilizatori – au ridicat întrebarea: Este Facebook mai dăunător decât util?
Fostul manager de operațiuni al Facebook, Sandy Parakilas,a declarat că a simțit responsabilitatea de a avertiza în legătură cu ceea ce se întâmplă în realitate pe platforma online.
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.
Documentarul a fost difuzat în premieră mondială în SUA, la sfârșitul lunii octombrie, iar B1 TV îl aduce în exclusivitate în România.
Bazându-se pe zeci de interviuri originale și imagini străine publicului, documentarul prezintă o serie de amenințări la care este supusă rețeaua Facebook în evoluția de la un proiect din perioada petrecută de Zuckerberg la Harvard până în momentul în care a devenit un imperiu global.
The Facebook Dilemma prezintă în detaliu cum compania a eșuat în a răspunde efectiv amenințărilor ce au venit atât din interiorul companie, cât și din exterior, de la încălcarea datelor private, la răspândirea de știri false cu scopul de provoca diviziune și violență la nivel global.
„Am fost înceți în a înțelege felul în care Facebook toate fi folosită în scopuri negative. Am fost foarte concentrați doar pe lucrurile bune”, spune Naomi Gleit, unul dintre cei mai vechi angajați ai Facebook și ocupantul unei funcții înalte, pentru Frontline.
Producătorii de la Frontline au luat zeci de interviuri unor actuali sau foști angajați Facebook pentru acest film. Documentarul găsește multiple semne de alarmă despre impactul negativ al rețelei asupra spațiului privat și a democrației, amenințări pornite ca urmare a dorinței companiei de a crește cu tot mai mult cu orice risc.
The Facebook Dilemma arată cum conducătorii Facebook au dezvoltat o afacere de miliarde de dolari renunțând la cea mai importantă valoare – protecția datelor personale ale utilizatorilor- cât și cum introducerea opțiunii de Newsfeed în 2006 și a butonul de „Like” în 2009 au transformat compania într-o mină de aur.
Cu cât platforma a crescut, cu atât au dispărut limitele privind ceea ce se postează, iar compania nu a alocat resurse suficentele pentru a verifica respectarea termenilor de utilizare.
De la cum Rusia a folosit Facebook drept armament pentru răspândirea de știri false în perioada războiului din Ucraina, la furturi de date care au dus la compromiterea a milioane de conturi, până la rolul jucat de Facebook în răspândirea de manipulare privind alegerile prezidențiale din Statele Unite din 2016, „Facebook Dilemma” arată cum platforma menită să unească utilizatorii, a ajuns în realitate un instrument de diviziune, cât și cum Facebook a răspuns la provocări, de la promovarea urii până la intervenția în scrutinuri electorale.
Cu o influență tot mai mare a rețelei la nivel global, acest documentar ne deschide ochii privind amenințările, negările și consencințele lipsite de intenție care au acompaniat Facebook de-a lungul creșterii sale într-o superputere mondială și un jucător important în rândul mișcărilor sociale și a alegerilor de peste tot din lume.
Urmărește, așadar, un documentar de excepție marți, 1 ianuarie de la ora 16:00.