Familia Raisei, fata ucisă pe trecerea de pietoni, cere despăgubiri de 6 milioane de euro polițistului. De ce agentul a refuzat de două ori să dea declarații în fața anchetatorilor

Familia Raisei, fata ucisă pe trecerea de pietoni, cere despăgubiri de 6 milioane de euro polițistului. De ce agentul a refuzat de două ori să dea declarații în fața anchetatorilor

Rudele fetiței ucise pe trecerea de pietoni în Bucureștii Noi, de un agent care conducea o autospecială a Poliției, cer despăgubiri de 6 milioane de euro. De asemenea, familia fetei care s-a ales cu răni, internată în spital și cu un mare șoc emoțional, solicită 1 milion de euro despăgubiri.

În prezent, polițistul se află în control judiciar și va fi audiat joi dimineață.

„Zilele următoare cererea pe care o vor înainta Parchetului și instanței e de constituire ca parte civilă la plafonul maxim de 6 milioane de euro pentru decesul Raisei. Iar în partea cealaltă se gândește familia la 1 milion de euro pentru fracturile suferite și traumă”, a declarat Adrian Cuculis, avocatul familiei Raisei.

Dacă instanța nu va face dreptate, tatăl fetei decedate speră să existe o pedeapsă divină.

Motivul pentru care polițistul nu a oferit explicații anchetatorilor

Până în prezent, agentul nu a dat vreo declarație anchetatorilor sau presei. De două ori a refuzat solicitarea procurorilor. Autorul nenorocirii din nord-vestul Capitalei a motivat că nu poate discuta cu anchetatorii din cauza stării emoționale deplorabile. Dezvăluirea aparține tot avocatului familiei Raisei, Adrian Cuculis.

La momentul accidentului, polițistul se afla singur în maşină. El a accidentat joia trecută, 13 ianuarie, două fetițe minore care traversau strada în Sectorul 1 al Capitalei.

În urma impactului, una dintre copile a murit, iar cealaltă a fost transportată de urgență la Spitatul „Grigore Alexandrescu”. Nefericita situație a provocat multă tristețe și furie la nivel național.

Polițistul care se afla la volanul autovehicului este acuzat de ucidere din culpă. Angajatul MAI va fi cercetat ]n libertate, a fost plasat sub control judiciar pentru 60 de zile.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`