Suceava: Două femei dintr-o comună cheamă ambulanța zilnic. Ce fac acestea când ajung în oraș
Două femei, mamă și fiică,din comuna Slatina, Suceava, sună la Ambulanță de câteva ori pe zi, însă când sunt aduse la spitalul din municipiul reședință, acestea fug în oraș.
„Cât echipajul face foile, ele fug la cerşit în oraş. Fiind cu probleme psihice, nici nu pot fi amendate de poliţie. De aproape 3 luni, sună de 3-4 ori pe zi”, a declarat medicul Alexandru Lăzăreanu, managerul serviciului de ambulanță județean.
Potrivit medicului, uneori mama solicită salvarea spunând că fiica ei se simte rău, alteori fiica este cea care sună şi cere echipaj cu medic pe motiv că mama ei este bolnavă. Deoarece niciodată nu au cum să ştie care este situaţia reală din casa celor două femei, echipajul merge la solicitare şi nu de puţine ori este nevoit să aducă şi pacientele la spital, scrie Hotnews.
Acesta a mai precizat că peste 20% dintre solicitările zilnice de ambulanţă sunt abuzive.