Caz ȘOCANT în Timiș! A fost jefuită pe autostradă…
O femeie din Călărași, care se întorcea din străinătate, a fost jefuită pe Autostrada A1, pe sensul de mers Timișoara – Lugoj.
Aceasta a oprit mașina în zona Belinț – Chizătău, la un refugiu, pentru a merge la toaletă, iar când s-a întors a găsit geamul mașinii spart.
Mai mult, atunci când a încercat să pornească motorul, a fost atacată de doi indivizi, care i-au încadrat autoturismul.
Amenințată cu cuțitul la gât, victima a cedat repede și le-a dat celor doi geanta cu bani, dar și telefonul mobil, scrie observator.tv.
În acest caz, autoritățile au deschis un dosar penal pentru tâlhărie și se află pe urmele infractorilor.