Filmul accidentului din Italia, în urma căruia un român și-a pierdut viața. „O mașină mi-a tăiat calea”
Mirel Mustea, un tânăr român de 20 de ani, și-a pierdut viața într-un accident rutier tragic, duminică dimineața, 16 februarie, în apropiere de Padova, Italia. Băiatul a fost aruncat afară din mașină, iar în ciuda eforturilor făcute de medici pentri a-l salva, acesta s-a stins din viață.
În momentul accidentului, Mirel Mustea și alți cinci prieteni se aflau într-o mașină, la volanul căreia se afla un moldovean în vârstă de 25 de ani. Conform primelor declarații ale acestuia, accidentul ar fi fost cauzat de o altă mașină, care i-ar fi tăiat calea în timp ce efectua o depășire periculoasă. Tânărul de 25 de ani a pierdut controlul volanului în urma manevrei bruște pe care a fost nevoit să o facă, pentru a evita impactul cu mașina care i-a apărut în față. Astfel, autoturismul a devenit imposibil de controlat și a sfârșit în canalul de scurgere, scrie Il Gazzettino, citat de Observator News.
Mașina pe care o conducea tânărul de 25 de ani nu îi aparținea
Șoferul este acum cercetat pentru omor rutier din culpă, în timp ce autoritățile așteaptă rezultatele analizelor toxicologice ale șoferului pentru a stabili dacă acesta consumase alcool sau substanțe interzise în momentul accidentului.
Mirel a fost găsit prins între un copac și canalul de scurgere. Procurorul Silvia Golin a dispus efectuarea unei autopsii asupra trupului tânărului, găsit prins între un arbore și canalul de scurgere.
De asemenea, ancheta va include o reconstituire tehnică a accidentului pentru a stabili viteza de deplasare a mașinii, precum și traiectoria urmată. Veridicitatea declarațiilor șoferului cu ajutorul analizei urmele de frânare de pe carosabil.
Totodată, autoritățile investighează motivele pentru care tânărul se afla la volanul unui vehicul care nu-i aparținea, precum și faptul că în mașină se aflau șase persoane, deși aceasta era omologată doar pentru cinci pasageri.