Asociația Forumul Judecătorilor din România (FJR) adresează un apel Curții Constituționale (CCR) pentru valorificarea opiniilor Comisiei de la Veneția în privința modificărilor aduse legilor justiției, Codului penal și Codului de procedură penală.
Potrivit unui comunicat al FJR, Comisia de la Veneția reprezintă un organ consultativ al Consiliului Europei în chestiuni constituționale, fiind recunoscută pe plan internațional drept o instanță de reflectare independentă, care contribuie, în egală măsură, la diseminarea și dezvoltarea patrimoniului constituțional comun, jucând un rol unic în acordarea promptă a unor soluții constituționale pentru statele în tranziție, conform standardelor și bunelor practici în domeniu.
„Considerăm că, sub toate aspectele, Curtea Constituțională are obligația de loialitate constituțională de a aștepta și de a valorifica opiniile Comisiei de la Veneția, așadar inclusiv în privința modificărilor aduse legilor justiției, Codului penal și Codului de procedură penală, pentru a nu pune în dificultate parcursul statului român ca membru al Consiliului Europei. Având în vedere statutul României de parte la Convenția Europeană a Drepturilor Omului și de stat membru al Consiliului Europei, recomandările Comisiei de la Veneția nu pot rămâne fără efecte în plan practic, fiind avute în vedere la îmbunătățirea cadrului normativ, fără ca aceasta să echivaleze cu o încălcare a principiului supremației Constituției României (a se vedea, spre exemplu, Decizia nr. 334 din 26 iunie 2013 a Curții Constituționale)”, susţin judecătorii.
Recomandările formulate de Comisia de la Veneția nu sunt utile doar legiuitorului, în procedura parlamentară de elaborare sau modificare a cadrului legislativ, ci și Curții Constituționale, la efectuarea unui control de conformitate a actului normativ adoptat de Parlament cu Legea fundamentală, ținând seama de dispozițiile art.11 din Constituția României, invocat în toate obiecțiile de neconstituționalitate vizând legile anterior indicate, mai arată FJR.
CCR urmează să discute joi ultima sesizare a președintelui Klaus Iohannis asupra modificărilor aduse Legii 304/2004 privind organizarea judiciară.