Florin Iordache susține că a primit un plic suspect la Comisia specială care dezbate Legile Justiţiei (VIDEO)
Florin Iordache, autorul OUG13, susține că a primit la Comisia specială pentru Legile Justiției, pe care o conduce, un plic suspect, în care se afla un praf alb.
”Nu mă consider o țintă!”, a spus Iordache.
Plicul ar fi fost luat de angajații Serviciului de Protecție și Pază și va fi analizat.
Florin Iordache, cunoscut ca autorul controversatei Ordonanțe 13, cea care la începutul anului a scos peste 600.000 de oameni în stradă, conduce acum o comisie parlamentară specială care are sarcina de a pune în acord legislația penală cu deciziile Curții Constituționale.
Luni seară, coaliția PSD-ALDE a adoptat o solicitare a lui Iordache ca forul pe care îl conduce să poată modifica şi completa toate actele din domeniul Justiţiei. Astfel spus, comisia condusă de autorul OUG13 are acum puteri sporite.
Florin Iordache susține că a primit un plic suspect la Comisia specială care dezbate Legile Justiţiei
#DIRECT_ONE_c5dpw5#