Fosta jurnalistă Dorina Rusu a fost propusă membru titular în CNA, de Klaus Iohannis
Fosta jurnalistă Dorina Rusu a fost propusă membru titular în Consiliul Naţional al Audiovizualului (CNA), de către preşedintele Klaus Iohannis.
Propunerea ar fi fost deja înaintată Comisiilor de Cultură din Parlament, potrivit unor surse citate de Mediafax.
Comisiile ar urma să audieze, luni dimineață, doi candidați propuși de președinte și Camera Deputaților pentru ocuparea locurilor vacante în CNA. Camera Deputaţilor nu a înaintat încă propunerea sa pentru un membru titular în CNA.
Fosta jurnalistă Dorina Rusu este văduva omului politic liberal Horia Rusu. Aceasta este şi preşedintele Fundaţiei „Horia Rusu”.
Consiliul Naţional al Audiovizualului funcţionează în prezent cu doar 9 dintre cei 11 membri titulari cât ar trebui să aibă potrivit Legii audiovizualului.
În octombrie 2014, au expirat mandatele în CNA ale Narcisei Iorga (propusă de fostul preşedinte Traian Băsescu) şi Cristinei Trepcea (propusă de Camera Deputaţilor).
În prezent, Consiliul Naţional al Audiovizualului include 9 membri: Laura Georgescu (preşedinte), Florin Gabrea, Valentin Jucan, Lorand Turos, Monica Gubernat, Viorel-Vasile Buda, Gabriel Tufeanu, Răsvan Popescu şi Radu Călin Cristea.
Potrivit Legii audiovizualului, Consiliul este compus din 11 membri şi este numit de Parlament.