Fosta procuroare Angela Nicolae, condamnată la patru ani de închisoare cu executare

Publicat: 17 03. 2015, 18:29
Foto: ziare.com

Fosta procuroare a Parchetului instanţei supreme Angela Nicolae a fost condamnată, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la patru ani de închisoare cu executare.

Ea este acuzată de trafic de influență, după ce a cerut aproape 88.000 de lei pentru ai interveni în mai multe dosare. 

De asemenea, instanţa a dispus confiscarea sumei de 87.715 lei, bani care se presupune că Angela Nicolae i-a luat drept mită, informează Mediafax.

În plus, instanța a decis să aplice și o pedeapsă complementară în cazul Angelei Nicolae. Fostul magistrat nu va avea dreptul de a fi ales în autorităţile publice sau în orice alte funcţii publice, de a ocupa o funcţie care implică exerciţiul autorităţii de stat şi de a ocupa funcţia, de a exercita profesia sau de a desfăşura activitatea de care s-a folosit pentru săvârşirea infracţiunii, pe o perioadă de trei ani după executarea pedepsei cu închisoarea.

În acest dosar, procurorii anticorupţie au pus sechestru pe apartamentul din Capitală al Angelei Nicolae, pentru a acoperi suma de 87.715,64 de lei, bani pe care ea i-ar fi primit sub formă de mită.

În acelaşi caz a fost condamnat şi fiul fostei procuroare, Daniel Nicolae, la o pedeapsă de trei ani de închisoare pentru complicitate la infracţiunea de trafic de influenţă în formă continuată.

Tot la trei ani de închisoare a fost condamnat şi Rami Ghaziri, el fiind găsit vinovat de săvârşirea infracţiunii de cumpărare de influenţă.

Angela Nicolae şi fiul ei au fost arestaţi în 29 octombrie 2013, după ce procurorii DNA au identificat o reţea de evaziune fiscală în domeniul alimentar, care ar fi prejudiciat statul român cu peste 70 de milioane de euro.