Fostul administrator al RCS&RDS: Sorin Alexandrescu mi-a sugerat că pot fi arestat şi că RCS trebuie să facă un contract cu Antena

Publicat: 07 01. 2015, 19:08

Fostul administrator al RCS&RDS Ioan Bendei a declarat, miercuri, la Curtea de Apel București, că directorul Antena Group Sorin Alexandrescu i-a sugerat că oricând poate să fie arestat, precizându-i că va face public contractul pentru drepturile de televizare a meciurilor din Liga I dacă RCS&RDS nu va încheia un contract cu Antena Group.

„În 16 aprilie 2013 am fost sunat de Sorin Alexandrescu. Mi-a propus o întâlnire. Eu ştiam din auzite despre el. Ne-am întâlnit la Marriott, în aceeaşi zi la ora 14.00. A scos două hârtii din buzunar şi mi-a zis că am probleme grave, că a intrat în posesia unui contract prin care se atestă că am dat şpagă. Mi-a dat de înţeles că aş putea fi arestat. M-am speriat şi nu ştiam ce să fac. Îmi era teamă că publicarea unei astfel de ştiri va avea consecinţe negative asupra cariere şi familiei mele. Mi-a dat termen trei zile, după care trebuia să vin cu un răspuns cu privire la încheierea unui contract între Antena Group şi RCS&RDS”, a povestit Ioan Bendei, cel care ar fi fost şantajat de directorul general Antena TV Group SA, relatează Mediafax.

Bendei a fost audiat la Curtea de Apel Bucureşti, miercuri, aproximativ trei ore, timp în care a povestit modul în care s-au desfăşurat lucrurile după prima sa întâlnire cu Alexandrescu.

La termenul de miercuri, la Curtea de Apel Bucureşti, a fost audiat şi George Daniel Matiescu, director general al Intact Publishing SRL.

La termenul de miercuri, în afară de Bendei şi Matiescu, în sala de judecată a fost prezent doar Sorin Alexandrescu. Dan Voiculescu a transmis, prin avocatul său, o cerere prin care solicită să nu participe la proces.

Până la termenul următor, stabilit pentru 4 februarie, Dan Voiculescu trebuie să se decidă dacă doreşte să de declaraţie sau nu în acest proces. Sorin Alexandrescu a anunţat deja că vrea să fie audiat de instanţă, însă abia după ce înregistrările tuturor convorbirilor înregistrate de DNA îi vor fi puse la dispoziţie.

În acest dosar, fondatorul trustului Intact, Dan Voiculescu, şi fiica sa Camelia au fost trimişi în judecată în 1 octombrie 2013, alături de directorul general Antena TV Group SA, Sorin Alexandrescu, şi de fostul şef ANAF Şerban Pop.