Fostul antrenor Tibor Selymeș a fost implicat într-un grav accident rutier produs în Timişul de Jos
Fostul antrenor Tibor Selymeș a fost implicat într-un grav accident rutier produs în Timişul de Jos, în urma căruia patru persoane au fost rănite.
Potrivit Poliţiei, sportivul era pe locul din dreapta, iar la volanul autoturismului se afla o femeie de 33 de ani. Aceasta a pierdut controlul maşinii şi a lovit lateral un autoturism care circula regulementar, în care se aflau 4 militari.
Trei dintre aceştia au fost răniţi uşor, iar al patrulea a avut nevoie de intervenţia echipelor de descarcerare. În urma accidentului şi Tibor Selymes a fost în spital.
Inițial, polițiștii au emis două ipoteze: una fiind aceea că Tibor Selymeș conducea mașina care a provocat accidentul și a fugit de la locul faptei, iar cea de-a doua că antrenorul era pasager.
Ulterior, autoritățile au stabilit că Selymeș se afla pe locul din dreapta.
Trei ambulanțe și un echipaj SMURD au intervenit la fața locului.
Șoferul mașinii accidentate a fost operat, cu politraumatism toracic și abdominal și ruptură de splină. Celelalte trei persoane au alte traumatisme severe.
Femeia care se afla în autoturismul care a provocat accidentul a suferit răni ușoare.
Tibor Selymes a fost demis de la Astra după ce a stabilit un record negativ pe banca tehnică a ploieştenilor. Din 12 meciuri jucate echipa sa a obţinut o singură victorie, în faţa celor de la Concordia Chiajna. Nu e prima dată când fostul internaţional e demis pentru contra performanţă. Şi conducerea echipei de la Târgu Mureş a renunţat la serviciile lui Selymes, în luna august a anului trecut.
Tibor Selymes şi-a început cariera de antrenor în 2005. După ce a debitat pe banca tehnică a unei echipe de fotbal din prima ligă maghiară, Selymes s-a întors în România. În ţară n-a avut însă prea mult succes. Acesta a fost demis pe rând de la toate echipele pe unde a fost: Liberty Salonta, Sportul Studenţesc.
Ca fotbalist, Tibor Selymes a făcut parte din Generaţia de Aur. El îmbrăcat de 46 de ori tricoul echipei naţionalei şi a jucat în trei turnee finale, două campionate mondiale şi un campionat european.
Anul trecut, fostul internaţional a surprins opinia publică cu decizia de a divorţa de mama copiilor săi, după 20 de ani de căsnicie. Tibor Selymes a fost surprins de paparazzi într-un club din Capitală, în compania unei tinere. Cei doi erau însoţiţi de Anamaria Prodan, soţul acesteia, Laurențiu Reghecampf şi Oana Zăvoranu.
http://static.mediadirect.ro/player-preload/swf/preloader/preloader.swf