Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei, Ovidiu Puţura, trimis în judecată pentru dare de mită şi trafic de influenţă
Fostul judecător şi secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost trimis în judecată de procurorii anticorupţie, pentru dare de mită şi trafic de influenţă, informează Mediafax.
Puțura este anchetat încă din noiembrie 2014, fiind acuzat de dare de mită şi trafic de influenţă, după ce ar fi intervenit pentru promovarea în funcţia de notar a unei persoane din familia judecătoarei Iacob Corina, în schimbul unei decizii favorabilă într-un dosar al soţiei sale.
De asemenea, Puţura mai este acuzat că, în perioada 2013 – 2014, a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile acestuia din urmă.
În prezent fostul judecător se află în arest, iar procurorii au dispus instituirea sechestrului asigurător asupra sumelor de 80.970 euro şi 966 de dolari, ridicate cu ocazia percheziţiei din casa acestuia.
Dosarul a fost trimis spre judecare Curţi de Apel Bucureşti cu propunere de a se menţine măsurile preventive şi asigurătorii dispuse în cauză.