Fostul şef al Casei Regale propune canonizarea Regelui Mihai
Dan Bădic, fost director al Casei Regale, a anunțat că va propune canonizarea Regelui Mihai.
"Judecând, în acelaşi timp, suferinţa surghiunului regal de 70 de ani, acest om este un sfânt", a declarat, pentru TVR, Dan Bădic, apropiat al Regelui Mihai.
Fostul şef al Casei Majestăţii Sale a mai afirmat că vrea să înainteze propunerea de canonizare Patriarhului Daniel și că are nevoie de 50.000 de semnături. Acestea ar urma să fie strânse prin intermediul asociaţiilor care susţin monarhia.
La sfârşitul acestei săptămâni, sicriul cu trupul neînsufleţit al Regelui Mihai va fi depus la o capelă ortodoxă din Lausanne pentru ultimele slujbe religioase din Elveţia.
Sicriul cu trupul neînsufleţit al fostului suveran va fi adus în ţară, miercuri, 13 decembrie, iar pe 16 decembrie va avea loc slujba de înmormântare la Catedrala Patriarhală. În aceeaşi zi va avea loc slujba de îngropare, la Curtea de Argeş.
14, 15 şi 16 decembrie vor fi zile de doliu naţional.