AVEM FOTOGRAFIA pe care SEBASTIAN GHIȚĂ i-a arătat-o lui Ion Cristoiu! VEZI în ce ipostază apare KOVESI în IMAGINE! (FOTO,VIDEO)
SEBASTIAN GHIŢĂ a susţinut într-un interviu acordat lui Ion Cristoiu în Serbia că ar avea o POZĂ în care se vede că şefa DNA, LAURA CODRUŢA KOVESI, l-ar fi vizitat acasă, cei doi având o relaţie apropiată. Numai că, Sebastian Ghiţă nu a dorit să arate la toată lumea FOTOGRAFIA pentru a-şi dovedi susţinerile, ci doar lui ION CRISTOIU.
În momentul în care Ion Cristoiu a luat telefonul de la Sebastian Ghiță, pe camera de filmat s-a observat puțin din poza pe care i-a arătat-o jurnalistului. Mărind imaginea, fotografia pe care o aşteaptă toată lumea arată ca în imaginea publicată, în premieră, de B1.ro.
AVEM FOTOGRAFIA PE CARE SEBASTIAN GHIȚĂ I-A ARĂTAT-O LUI ION CRISTOIU! VEZI ÎN CE IPOSTAZĂ APARE KOVESI ÎN IMAGINE! (FOTO,VIDEO)
![]()
După cum se poate observa, marea dezvăluire a lui Sebastian Ghiță pare a fi un mare fâs. Petelefonul fostului deputat se vede conturul unor persoane, dar și o dungă albă, dar nu se poate confirma că acolo s-ar afla chiar șefa DNA alături de Sebastian Ghiță.
AVEM FOTOGRAFIA PE CARE SEBASTIAN GHIȚĂ I-A ARĂTAT-O LUI ION CRISTOIU! VEZI ÎN CE IPOSTAZĂ APARE KOVESI ÎN IMAGINE! (FOTO,VIDEO)
![]()
În ziua de azi, în Photoshop se pot truca foarte ușor imagini. Spre exemplu, se pot lua două fotografii, cu două persoane aflate la o întâlnire oficială, și se pot pune pe fundalul unei alte poze, astfel încât să pară că cei doi chiar s-ar fi întâlnit „în vie” sau „în cramă„.
AVEM FOTOGRAFIA pe care SEBASTIAN GHIȚĂ i-a arătat-o lui Ion Cristoiu! VEZI în ce ipostază apare KOVESI în IMAGINE! (FOTO,VIDEO)
Emisia video va porni imediat. Daca aveti un ad blocker activ va rugam dezactivati-l.