Fruct din China cultivat în Dăbuleni. Cum s-a adaptat climei

Fruct din China cultivat în Dăbuleni. Cum s-a adaptat climei
Sursa foto: unsplash

Dăbuleni devine faimos și pentru producția unui fruct care provine din China. Este vorba despre curmalele chinezești. Dacă producția de pepeni devine din ce în ce mai puțin profitabilă, producătorii s-au reprofilat către un alt fruct căruia îi priește seceta din Oltenia.

Curmali chinezești în Dăbuleni

În Dăbuleni se află o livadă de 500 de arbori de curmale chinezești care se întinde pe două hectare. Din cauza secetei care a distrus mai multe culturi de fructe care au nevoie de precipitații, curmalele chinezești s-au adaptat rapidei climei, conform observatornews.

Localnicii sunt uimiți de recolta din această toamnă. Un arbore poate să producă până la 50 de kilograme de fructe pe an.

„Deocamdată, avem pomişori de Zizifus pe care i-am oferit fermierilor interesaţi, celor mai curioşi, cei dornici de noutate. Inclusiv la Primărie s-au cumpărat 50 de pomişori, pe care domnul primar îi prezintă ca un exemplu”, a transmis directorul Staţiunii de Cercetare Dăbuleni.

Până și localnicii, din zona Dăbuleni-Călărași, au început să își plante câțiva pomi de curmale chinezești.

Beneficiile curmalelor

Curmalele sunt bogate în vitamic C și sunt recomandate în unele diete pentru slăbit. În plus, pentru că au maim ult zahăr decât merele, sunt adesea folosite în prăjiturile din cofetării.

De la curmal se poate folosi tot, în afara de rădăcină. Din Frunze se face ceai, din ramuri se produce mobile, iar uleiurile se utilizează în industria cosmetică.

Urmăriți B1TV.ro și pe
`
Ultima oră
16:21 - IPJ Brăila rămâne în continuare șără șef: Note de 2,66 și 4,81 obținute de cei doi candați la concursul de ocuparea postului
16:04 - Călin Georgescu a recunoscut, într-un final, că a fost la herghelia de la Ciolpani, sâmbătă seara, alături de Horațiu Potra. “Eu am fost acolo pentru că m-au solicitat ei”
15:58 - Reacțiile tricolorilor după ce și-au aflat adversarii din preliminariile CM 2026. Ianis Hagi: „Atât am de zis!”
15:38 - Drulă: Cerem Guvernului Ciolacu să aducă bugetul în Parlament. Deocamdată, cifrele arată rău, de aceea discuțiile pe reforme și pe investiții merg prost
15:36 - Greșeala pe care a făcut-o un pensionar. Așa a pierdut sute de lei, la pensie, la Mica Recalculare. Ce document trebuie completat, de fapt (FOTO)
15:15 - Mircea Lucescu, după ce a văzut grupa României din preliminariile CM 2026: Nu e ușor. Calificarea se joacă cu mult entuziasm și sper să ajungem la Mondial
15:15 - Horațiu Potra, mercenarul apropiat de Călin Georgescu, lăsat liber. A scăpat de controlul judiciar. Decizia nu mai poate fi contestată
15:01 - Un tânăr din Vaslui a făcut accident în același loc în care mama lui a murit. Vedea fantoma ei
14:52 - Mai mulți influenceri de pe TikTok, care l-au promovat pe Călin Georgescu, audiați. Cine sunt aceștia? Totodată, se fac percheziții la firma prin care ar fi fost plătiți
14:48 - Câștigătoarea MasterChef, despre lupta cu cancerul: „Am avut prieteni care au murit ca niște câini în România. Eu, în Spania, am stat ca la hotel. Asta-i țara, nu știu dacă va avansa” / Cum i-a spus Georgiana Ene mamei sale că e bolnavă