Funcționarii din grupul infracțional al lui Dragnea din dosarul Tel Drum, lăsați pe drumuri
Procurorii DNA l-au acuzat pe liderul PSD, Liviu Dragnea, de constituirea unui grup infracționalorganizat care se ocupa de deturnarea de fonduri europene în folosul companiei Tel Drum. Din acest grup făceau persoane din firma Tel Drum, despre care se spune că ar aparține în realitatea lui Dragnea, cât și funcționari din Consiliului Județean Teleorman, instituție condusă de Dragnea între 2000 și 2012.
Liviu Dragnea s-a dezis însă de toți acești oameni care sunt acuzați de DNA că fac parte din grupul infracționalorganizat. Despre Petre Pitiș, actualul director Tel Drum, a afirmat că nu îl cunoaște, iar despre vechiul său Marian Fișcuși a spus că nu l-a mai văzut de mult timp. Iar, Mugur Bățăuș și Victor Pipera, angajați ai CJ Teleorman la data comiterii faptelor, au fost înlăturați de instituția condusă de Dănuț Cristescu.
"Mugur Bățăuș și Victor Pipera nu mai lucrează la noi, e adevărat. Domnul Bățăuș a fost consilierul președintelui Adrian Gâdea și n-a mai fost și consilierul meu. Domnul Pipera a fost consilierul meu, dar în data de 15 noiembrie a încetat activitatea la noi. Eu am avut o discuție cu dânsul și, pentru a nu plana suspiciuni asupra activității Consiliului Județean Teleorman, am hotărât cu acordul părților să încetăm activitatea. Nu mai sunt și alții implicați în acest dosar, care să mai lucreze acum în Consiliul județean. Mai e domnul Predescu, dar el deja este pensionar…", a precizat Dănuț Cristescu, conform liberinteleorman.ro.
Mugur Bățăuș și Victor Pipera sunt suspecți de fraudare a fondurilor europene în dosarul TelDrum, aceștia acționând la indicațiile lui Liviu Dragnea astfel încât să ajute compania Tel Drum să pună mâna pe contracte și implicit pe bani.