Funcționarii publici PETREC pe banii românilor! Concedii de 5 milioane de euro mascate în cursuri de formare profesională (FOTO, VIDEO)

Publicat: 16 08. 2017, 13:34

În fiecare an, funcționarii participă la paranghelii de zile mari pe bani publici. Sub pretextul participării la cursuri de formare profesională, mii de angajați sunt trimiși în stațiuni de pe litoral, la munte sau la băi, câte șapte zile, la hoteluri de trei și patru stele, însoțiți de familie și cu servicii all inclusive asigurate, scrie Recorder.

Organizate de firme private, cursurile se țin superficial sau deloc, iar pentru asta românii sunt taxați cu 21.355.912 lei (aproape 5 milioane de euro).

Unul dintre cele mai relevante exemple este "cursul de dans pe masă" a funcționarilor din Caraș Severin.

Paranghelia a avut loc pe bani publici, la Băile Herculane, și s-a lăsat cu o băută serioasă, cu dansuri pe mese, cu pahare sparte, cu câte și mai câte. (Detalii AICI)

Paranghelie din bani publici! Lideri politici locali, filmați DANSÂND PE MESE, la întrevederea anuală pe probleme de administrație publică

#DIRECT_ONE_zr0773#

Video: expressdebanat.ro

De la primării, școli și case de cultură până la Direcția Națională Anticorupție și Opera Comică pentru Copii, o proporție covârșitoare din totalul instituțiilor finanțate din bani publici și-au trimis angajații în concedii camuflate sub forma unor cursuri de formare profesională.

Foto: Recorder