Gala “Omul anului 2014”, organizată pentru al cincilea an consecutiv de Cotidianul.ro, cu sprijinul Alexandrion Group

Publicat: 19 02. 2015, 10:49
Foto: Cotidianul.ro

Pentru al cincilea an consecutiv, ziarul Cotidianul.ro anunţă organizarea Galei “Omul anului 2014”, propunând scenei publice din România o recapitulare a performanţelor izbutite în anul 2014 de  principalele personalităţi ale ţării.

Beneficiind de sprijinul Alexnadrion Group şi a Băncii Transilvania, Gala “Omul anului 2014” organizată de Cotidianul.ro și-a propus  să fie un bilanţ  al  performanţelor româneşti.

Gala laureaţilor devine astfel  un prilej de celebrare a compatrioţilor noştri cu performanţe spectaculoase în domeniile în care activează, se arată într-un comunicat de presă transmis de Cotidianul.ro.

Decernarea trofeelor  va avea loc în  data de 19 februarie, la ora 18.30, în  salonul Diplomat al  Hotelul Hilton din Capitală. Evenimentul organizat de Cotidianul.ro reuneşte elite ale mediului artistic, economic, sportiv, politic, social, din mass-media şi din sănătate. Dincolo de emoţiile oricărui bilanț, evaluarea efectuată de redacţia Cotidianul.ro se constituie într-o hartă  subiectivă  a succeselor româneşti.

Indiferent de domeniul în care şi-au dovedit profesionalismul şi îndemânarea, toţi nominalizaţii pentru acest  trofeu  au dat importanţă anului 2014. Juriul Cotidianul.ro, format atât din redacţia publicaţiei, cât şi din personalităţi ale societăţii româneşti, a desemnat câştigătorii trofeului “Omul Anului 2014”. Opt trofee şi opt diplome vor merge în acest an către personalităţi din următoarele domenii: Arta, Teatru, Politică, Actorie, Regie, Economie, Muzică, Sănătate.

Omul Anului 2014 este demersul pe care echipa Cotidianul.ro îl realizează cu scopul de a scoate la lumină şi de a lăuda eforturile unor compatrioţi dedicaţi în egală măsură profesiei, dar şi comunităţii.