Geanina Terceanu demisionează din magistratură: Judecătoarea a fost implicată în dosarul transferurilor și trimisă în judecată pentru luare de mită

Publicat: 14 03. 2016, 18:44
Foto: gandul.info

Judecătoarea Geanina Terceanu demisionează din magistratură, notează Agerpres. Aceasta a înaintat Consiliului Superior al Magistraturii demisia, iar cererea va fi discutată joi în ședința de plen.

Terceanu a fost suspendată din funcție în luna februarie, după ce a fost trimisă în judecată de DNA pentru luare de mită în dosarul transferurilor. Aceasta trebuia să dea o soluție favorabilă în dosarul în care se află numele fraților Becali, dar și al lui Cristi Borcea.

Potrivit procurorilor, în anul 2012, magistratul a pronunțat o hotărâre de achitare în dosar, în schimbul a 195.000 de euro.

"Din acest total, suma de 185.000 de euro a fost dată inculpatei Terceanu de către inculpații Becali, iar suma de 10.000 de euro de către inculpatul Borcea. În cursul anului 2009, o parte din banii primiți în modalitatea de mai sus, respectiv 56.000 de euro, au fost folosiți de Terceanu la achiziționarea unei locuințe (al cărei preț total a fost de 93.000 euro)", conform rechizitoriului.